~Autor necunoscut, citat in The Torch, 14 Septembrie 1987

Stimate Domnule Preşedinte,

Dorim ca prin intermediul aceste scrisori să ne manifestăm consternarea şi dezaprobarea cu privire la modificările aduse indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţiei pentru familia monoparentală, precum şi alocaţiei complementare pentru copii. Dezaprobăm orice scădere a indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului, a alocaţiei pentru familiile monoparentale şi/ sau a alocaţiei complementare pentru copii. De asemenea, dorim să subliniem că respingem diminuarea concediului parental de la 2 ani la 1 an în condiţiile în care în România nu există servicii sociale (creşe) de îngrijire a copiilor.

Dorim să vă atragem atenţia că:

1. Aceste măsuri nu au sens nici politic, nici economic, nici moral. În România, potrivit datelor disponibile, în luna martie la nivelul întregii ţări, beneficiau de indemnizaţia pentru creşterea copilului 193.004 de persoane, plăţile cumulând 189.883.868 de lei. Din acestea, doar un procent de 20% primeşte o indemnizaţie mai mare de 600 de lei pe lună. “Economia” care s-ar face ar fi una infimă care ar produce suferinţă nejustificată.

2. Indemnizaţia de creştere şi de îngrijire a copilului nu este o „pomană” făcută de Statul român femeilor şi bărbaţilor. Indemnizaţia nu este nici ajutor social, aceasta înlocuieşte salariul unei persoane care a contribuit la bugetul de stat.

3. Plafonarea la 600 de lei este nedreaptă în condiţiile în care beneficiarii au contribuit în mod diferit la bugetul de stat. Dorim ca principiul contributivităţii să fie aplicat şi în calcularea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului şi să nu fie folosit ca argument politic în funcţie de nevoile Guvernului în condiţiile în care în prezent indemnizaţia este oricum plafonată la un prag de 4000 de lei.

4. Majoritatea familiilor monoparentale sunt constituite din mame singure. Această categorie de femei se confruntă cu imposibilitatea de a beneficia de facilităţi de îngrijire a copiilor, (din cauza diminuării veniturilor prin absenţa unui al doilea părinte) şi cu un grad sporit de sărăcie. Aceste categorii de populaţie, extrem de vulnerabile, ar trebui protejate şi sprijinite prin politici guvernamentale, nu sacrificate şi, astfel, excluse social.

5. Intrarea imediată în vigoare a acestor măsuri, începând cu data de 1 iunie a.c., afectează planurile de viaţă ale părinţilor beneficiari sau ale celor ce sunt în aşteptarea unui copil. Cei care au contractat credite şi cei care au achiziţionat bunuri şi servicii (inclusiv serviciile de maternitate) au ţinut cont de un anumit cuantum al indemnizaţiei. Reducerea acestei indemnizaţiei ar fi trebuit să le fie comunicată din timp, în nici un caz cu doar două săptămâni înainte.

6. Adoptarea acestor măsuri este un atentat la adresa securităţii sociale şi economice pe termen lung a ţării, întrucât va accentua şi mai mult declinul demografic cu care se confruntă România. Previziunile actuale sunt deja sumbre, indicând că în anul 2050 populaţia României va scădea la 16 milioane, numărul adulţilor activi fiind foarte mic. Statul ar fi trebuit să adopte de urgenţă măsuri care să conducă la creşterea natalităţii, nu la descurajarea ei.

7. Reducerea altor tipuri de alocaţii, precum alocaţia de stat pentru copii, alocaţiile complementare şi de susţinere pentru familiile monoparentale, alocaţia pentru nou-născut şi renunţarea la ajutorul pentru trusoul nou-născutului reprezintă măsuri ce vor avea efecte negative şi vor contribui la generalizarea sărăciei în România.

8. În cadrul Consiliului European de la Barcelona din 2002 a fost stabilit ca statele membre să asigure până în 2010 servicii de îngrijire pentru cel puţin 33% din copiii sub 3 ani. Statul român nu a avut ca prioritate investiţiile în creşe ori grădiniţe, în prezent există judeţe în România cu o singură creşă şi judeţe în care numărul copiilor înscrişi este de zece ori mai mare decât locurile disponibile.

9. Intersecţia dintre muncă, familie şi viaţă privată este reglementată deficitar în România. Actualele măsuri o vor destructura. Propuneri legislative (din 2008 şi 2009) care să includă alternative la serviciile publice de îngrijire pentru copiii preşcolari, precum centre bebe şi serviciul bebe, bone, baby-sittere au fost „uitate„ prin sertarele Ministerului Muncii Familiei şi Solidarităţii Sociale. Astfel, părinţii se află în imposibilitatea unei alternative viabile care să vizeze creşterea şi îngrijirea copiilor, în afara acceptării concediului de creştere şi de îngrijire a copilului şi a indemnizaţiei.

10. În 2003, plafonarea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului prin Ordonanţa de Urgenţă 9/2003 a Guvernului Năstase a declanşat protestele Partidului Democrat. Senatoarea PD Maria Petre şi deputata PD Anca Boagiu au lansat, într-o conferinţă de presă, acţiunea “Eşarfele albastre”, prima acţiune de protest fiind îndreptată împotriva adoptării Ordonanţei 9/2003.

11. Trusoul pentru nou-născuţi, “năzbâtia” asistenţială, se dă prin Legea 482 din 19 decembrie 2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi. În acea perioadă, activitatea din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale era gestionată de ministrul PD Gheorghe Barbu.

Vă solicităm luarea atentă în considerare a tuturor acestor observaţii şi efectuarea unei analize aprofundate a raportului pierderi/beneficii, dincolo de aspectele strict financiare.

Semnatari:

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice
Centrul de Mediere și Securitate Comunitară
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
PATRIR, Cluj-Napoca
Asociaţia M.A.M.E.
Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”

Fundaţia Hospice “Casa Speranței”

Nu m-am gandit vreodata sa abordez aceasta tematica pe blog, doar ca am gasit in cartea pe care o citesc o descriere potrivita care m-a facut sa inteleg pentru prima oara ce inseamna “circumcizia” la fetite. De fapt aceasta circumcizie nu are nimic de aface cu ceea ce se intampla in cazul baieteilor, pentru ca la fetite ea consta in amputarea in intregime (uneori partial, adica doar a clitorisului. depinde de zona geografica si de traditie) a organului sexual feminin extern. Prin urmare nu se poate compara cu indepartarea preputului de la penisul baieteilor. E larg raspandita in Orientul Mijlociu si in Africa. Victimele sunt fetite intre 5 si 8 ani.

“Folosind o piatra ascutita, o lama de fier sau o bucata de sticla, in prima etapa, tot clitorisul si teaca lui erau taiate, dupa aceea labia mica, iar dupa aceea, toata carnea de sub pielea labiei mari. Pielea ramasa era apoi stransa impreuna si “cusuta” cu ghimpi, mentinand numai o mica deschizatura prin care sa se poata scurge urina si sangele menstrual. In timpul circumciziei, mama fetitei si celelalte invitate verifica prin introducerea degetelor direct in rana daca totul este facut corect. Pentru oprirea sangerarii se aplica pamant si cenusa. Cand totul este gata picioarele fetitei sunt legate de la solduri pana la genunchi pentru 40 de zile ca sa se asigure ca pielea sta stransa impreuna si ca rana nu se va redeschide. In tot acest timp, fetita e tinuta de catre rudele ei si este total constienta.” (Rosalind Miles – Istoria universala a femeilor, p 153)

Aceasta metoda este inca aplicata de catre mame fiicelor lor. Nu este o istorie de antropologie sau un fenomen minor. Efectele sunt devastatoare: hemoragii, infectii, taierea uretrei sau a vezicii urinare, abces al vulvei, incontinenta urinara. Multe fetite nu supravietuiesc. In decursul vietii, cele care raman in viata, sufera de retentie a sangelui menstrual, sterilitate si durere intensa in timpul actului sexual si la nastere. Aceasta practica este facuta pentru ca fetita sa se poata casatori. Fetele care nu au trecut prin aceasta “proba” nu pot deveni sotii bune. Pentru ca o sotie buna nu trebuie sa simta placere sexuala, iar in noaptea nuntii sotul trebuie sa o “deschida” la propriu cu un cutit pentru ca actul sexual in sine sa poata avea loc.

Si pentru  a fi in tandem cu tendinta de a ne arata sanii si de a fi “privite in sani ochi”, iata ultima inventie a frantuzioaicelor, promovata de  Marion Cotillard pentru siteul Funny or Die.

“Our eyes are up here!”

Pentru a nu ma apuca sa descriu actiunea, voi spune atat: am bifat cu succes tot ce ne-am propus. Ba am fost surprinse de reactia pozitiva a oamenilor din jur care au dorit pliante, au citit si au interactionat frumos cu noi. Nu am avut parte de reactii verbale violente sau alte atitudini. A activa pentru o idee chiar este un sentiment dragut, care te motiveaza, te energizeaza si pe undeva da sens tuturor  teoriilor pe care le citesti.

MA RESPECTI DOAR DE 8 MARTIE

Locaţie: Bucureşti, pasajul Universităţii şi pasajul Unirii, metrou.

Data: 6, 7 şi 8 martie. Voluntarii pot participa în toate cele trei zile sau doar în una sau două din cele 3 zile. Intervalul orar vi se va comunica în apropierea datei de desfăşurare a acţiunii.

Mod de desfăşurare: Se vor forma perechi mixte, fată şi băiat, fata va fi „legată” la mâini cu lanţuri şi îl va urma pe băiat. Perechile vor fi însoţite şi de fete singure care vor împărţi pliante.

Atât fetele cât şi băieţii vor purta tricouri inscripţionate cu diverse mesaje, astfel:

Pe partea din faţă toate tricourile fetelor vor avea mesajul: MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE.

Pe partea din faţă toate tricourile băieţilor vor avea mesajul: TE RESPECT DOAR DE 8 MARTIE.

Pe spate, tricourile fetelor vor avea inscripţionate fiecare câte unul din următoarele mesaje:

• DISCRIMINARE

• VIOLENŢĂ DOMESTICĂ

• HĂRŢUIRE SEXUALĂ

• PLATĂ INEGALĂ PENTRU MUNCĂ DE VALOARE EGALĂ

• CETĂŢEAN DE RANGUL II

• OBIECT SEXUAL

• SCLAVA FRUMUSEŢII

• ROBOT DE BUCĂTĂRIE

• SCHIMBĂTOARE DE SCUTECE

Pe spate, tricourile băieţilor vor avea inscripţionate fiecare câte unul din următoarele mesaje:

• CAP DE FAMILIE

• BĂRBAT DE STAT

• STĂPÂN PE TELECOMANDĂ

• FACTOR DE DECIZIE

Participanţii vor merge în grupuri de câte 5-7 persoane în locaţiile enunţate la început şi vor împărţi pliante.

“The feminist is the person who is entirely unsurprised by both the fact that virtually all cosmetic operations are performed on women and the fact that virtually all people carving women into acceptable shapes are men.” (p. 41)

Germaine Greer –  The Whole Women

See you there!

Este o zi speciala, 8 martie. De mici am invatat la scoala poezii si cantece dedicate mamelor si bunicelor. Intotdeauna trebuia sa fie special. Ghidata de invatatoare, faceam la lucru manual felicitari si martisoare in care scriam tremurand “La multi ani, mamica! Te iubesc!” pe care apoi incercam sa le ascund ca sa ii fac surpriza. Oricat de nostalgica as fi dupa acele zile in care eram emotionata si nerabdatoare sa ii arat produsul dragostei mele pentru ea nu pot acum sa nu observa cat de eronat a fost dirijata aceasta zi, cat de mult s-a abatut de la scopul ei originar.

Ziua de 8 martie, si implicit nevoia unei zile speciale dedicate femeilor, a fost o nevoie politica ce a luat glas prin 1909.  Clara Zetkin, presedinta aripei de femei din cadrul partidului Socialist German a hotarat in 1910 in cadrul unei sedinte la care participau 100 din 17 tari ca lumea are nevoie de o zi mondiala in care ele sa isi faca cunoscute cerintele si doleantele. In 1917 datorita mortii a peste 2 milioane de barbati in razboi, rusoaicele pornesc un mars “Paine si pace” in ultima duminica din februarie, care conform calendarului gregorian actual coincidea cu 8 martie. Din 1918 pana in prezent a ramas intiparit in memorie aceasta zi.

Ceea ce este trist este faptul ca ea a devenit o unealta a partidului comunist de pretutindeni. Slavirea mamei si transformarea zilei de 8 martie intr-o zi aproape nationala sunt urmarea unor politici de partid. In Romania cel putin este justificata 100% prin politica pronatalista dusa de Nicolae Ceausescu. I-au taiat componenta politica, cea in care femeile se adunau ca sa ceara drepturi sau salarii si a fost transformata intr-o mitologie de masa in care se preamareste mama, o femeie care intre anii 1966-1989 a fost fortata sa accepte acest status.

Si pentru cei ce m-ar acuza de inima de gheta, anunt ca imi iubesc mama si ca in ciuda faptului ca de cand am stiut sa vorbesc am invatat-o cu mesaje plangacioase in ziua de 8 martie, luni o voi suna, ii voi spune ca o iubesc si o voi intreba: Ce drepturi iti lipsesc, mama? Ce ar fi trebuit sa fie altfel in viata ta?