Cum s-a pregatit FILIA pentru protest

Maine 17 mai 2010, la ora 12 vom protesta in fata Ministerului Muncii alaturi de mamici, tatici si bebelusi. Ne-am pregatit cum am putut noi mai bine, punand suflet, imaginatie si muuulta revolta fata de propunerile lansate saptamana trecuta.

Drepturi, NU pomeni!

Către Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu

Stimate Domnule Preşedinte,

Dorim ca prin intermediul aceste scrisori să ne manifestăm consternarea şi dezaprobarea cu privire la modificările aduse indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţiei pentru familia monoparentală, precum şi alocaţiei complementare pentru copii. Dezaprobăm orice scădere a indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului, a alocaţiei pentru familiile monoparentale şi/ sau a alocaţiei complementare pentru copii. De asemenea, dorim să subliniem că respingem diminuarea concediului parental de la 2 ani la 1 an în condiţiile în care în România nu există servicii sociale (creşe) de îngrijire a copiilor.

Dorim să vă atragem atenţia că:

1. Aceste măsuri nu au sens nici politic, nici economic, nici moral. În România, potrivit datelor disponibile, în luna martie la nivelul întregii ţări, beneficiau de indemnizaţia pentru creşterea copilului 193.004 de persoane, plăţile cumulând 189.883.868 de lei. Din acestea, doar un procent de 20% primeşte o indemnizaţie mai mare de 600 de lei pe lună. “Economia” care s-ar face ar fi una infimă care ar produce suferinţă nejustificată.

2. Indemnizaţia de creştere şi de îngrijire a copilului nu este o „pomană” făcută de Statul român femeilor şi bărbaţilor. Indemnizaţia nu este nici ajutor social, aceasta înlocuieşte salariul unei persoane care a contribuit la bugetul de stat.

3. Plafonarea la 600 de lei este nedreaptă în condiţiile în care beneficiarii au contribuit în mod diferit la bugetul de stat. Dorim ca principiul contributivităţii să fie aplicat şi în calcularea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului şi să nu fie folosit ca argument politic în funcţie de nevoile Guvernului în condiţiile în care în prezent indemnizaţia este oricum plafonată la un prag de 4000 de lei.

4. Majoritatea familiilor monoparentale sunt constituite din mame singure. Această categorie de femei se confruntă cu imposibilitatea de a beneficia de facilităţi de îngrijire a copiilor, (din cauza diminuării veniturilor prin absenţa unui al doilea părinte) şi cu un grad sporit de sărăcie. Aceste categorii de populaţie, extrem de vulnerabile, ar trebui protejate şi sprijinite prin politici guvernamentale, nu sacrificate şi, astfel, excluse social.

5. Intrarea imediată în vigoare a acestor măsuri, începând cu data de 1 iunie a.c., afectează planurile de viaţă ale părinţilor beneficiari sau ale celor ce sunt în aşteptarea unui copil. Cei care au contractat credite şi cei care au achiziţionat bunuri şi servicii (inclusiv serviciile de maternitate) au ţinut cont de un anumit cuantum al indemnizaţiei. Reducerea acestei indemnizaţiei ar fi trebuit să le fie comunicată din timp, în nici un caz cu doar două săptămâni înainte.

6. Adoptarea acestor măsuri este un atentat la adresa securităţii sociale şi economice pe termen lung a ţării, întrucât va accentua şi mai mult declinul demografic cu care se confruntă România. Previziunile actuale sunt deja sumbre, indicând că în anul 2050 populaţia României va scădea la 16 milioane, numărul adulţilor activi fiind foarte mic. Statul ar fi trebuit să adopte de urgenţă măsuri care să conducă la creşterea natalităţii, nu la descurajarea ei.

7. Reducerea altor tipuri de alocaţii, precum alocaţia de stat pentru copii, alocaţiile complementare şi de susţinere pentru familiile monoparentale, alocaţia pentru nou-născut şi renunţarea la ajutorul pentru trusoul nou-născutului reprezintă măsuri ce vor avea efecte negative şi vor contribui la generalizarea sărăciei în România.

8. În cadrul Consiliului European de la Barcelona din 2002 a fost stabilit ca statele membre să asigure până în 2010 servicii de îngrijire pentru cel puţin 33% din copiii sub 3 ani. Statul român nu a avut ca prioritate investiţiile în creşe ori grădiniţe, în prezent există judeţe în România cu o singură creşă şi judeţe în care numărul copiilor înscrişi este de zece ori mai mare decât locurile disponibile.

9. Intersecţia dintre muncă, familie şi viaţă privată este reglementată deficitar în România. Actualele măsuri o vor destructura. Propuneri legislative (din 2008 şi 2009) care să includă alternative la serviciile publice de îngrijire pentru copiii preşcolari, precum centre bebe şi serviciul bebe, bone, baby-sittere au fost „uitate„ prin sertarele Ministerului Muncii Familiei şi Solidarităţii Sociale. Astfel, părinţii se află în imposibilitatea unei alternative viabile care să vizeze creşterea şi îngrijirea copiilor, în afara acceptării concediului de creştere şi de îngrijire a copilului şi a indemnizaţiei.

10. În 2003, plafonarea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului prin Ordonanţa de Urgenţă 9/2003 a Guvernului Năstase a declanşat protestele Partidului Democrat. Senatoarea PD Maria Petre şi deputata PD Anca Boagiu au lansat, într-o conferinţă de presă, acţiunea “Eşarfele albastre”, prima acţiune de protest fiind îndreptată împotriva adoptării Ordonanţei 9/2003.

11. Trusoul pentru nou-născuţi, “năzbâtia” asistenţială, se dă prin Legea 482 din 19 decembrie 2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi. În acea perioadă, activitatea din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale era gestionată de ministrul PD Gheorghe Barbu.

Vă solicităm luarea atentă în considerare a tuturor acestor observaţii şi efectuarea unei analize aprofundate a raportului pierderi/beneficii, dincolo de aspectele strict financiare.

Semnatari:

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice
Centrul de Mediere și Securitate Comunitară
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
PATRIR, Cluj-Napoca
Asociaţia M.A.M.E.
Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”

Fundaţia Hospice “Casa Speranței”

8 martie

Este o zi speciala, 8 martie. De mici am invatat la scoala poezii si cantece dedicate mamelor si bunicelor. Intotdeauna trebuia sa fie special. Ghidata de invatatoare, faceam la lucru manual felicitari si martisoare in care scriam tremurand “La multi ani, mamica! Te iubesc!” pe care apoi incercam sa le ascund ca sa ii fac surpriza. Oricat de nostalgica as fi dupa acele zile in care eram emotionata si nerabdatoare sa ii arat produsul dragostei mele pentru ea nu pot acum sa nu observa cat de eronat a fost dirijata aceasta zi, cat de mult s-a abatut de la scopul ei originar.

Ziua de 8 martie, si implicit nevoia unei zile speciale dedicate femeilor, a fost o nevoie politica ce a luat glas prin 1909.  Clara Zetkin, presedinta aripei de femei din cadrul partidului Socialist German a hotarat in 1910 in cadrul unei sedinte la care participau 100 din 17 tari ca lumea are nevoie de o zi mondiala in care ele sa isi faca cunoscute cerintele si doleantele. In 1917 datorita mortii a peste 2 milioane de barbati in razboi, rusoaicele pornesc un mars “Paine si pace” in ultima duminica din februarie, care conform calendarului gregorian actual coincidea cu 8 martie. Din 1918 pana in prezent a ramas intiparit in memorie aceasta zi.

Ceea ce este trist este faptul ca ea a devenit o unealta a partidului comunist de pretutindeni. Slavirea mamei si transformarea zilei de 8 martie intr-o zi aproape nationala sunt urmarea unor politici de partid. In Romania cel putin este justificata 100% prin politica pronatalista dusa de Nicolae Ceausescu. I-au taiat componenta politica, cea in care femeile se adunau ca sa ceara drepturi sau salarii si a fost transformata intr-o mitologie de masa in care se preamareste mama, o femeie care intre anii 1966-1989 a fost fortata sa accepte acest status.

Si pentru cei ce m-ar acuza de inima de gheta, anunt ca imi iubesc mama si ca in ciuda faptului ca de cand am stiut sa vorbesc am invatat-o cu mesaje plangacioase in ziua de 8 martie, luni o voi suna, ii voi spune ca o iubesc si o voi intreba: Ce drepturi iti lipsesc, mama? Ce ar fi trebuit sa fie altfel in viata ta?

prima zi de lupta.

Traiesc intr-o societate care m-a format. Careia ar fi trebuit sa ii fiu recunoscatoare. Dar nu pot fi. Mi s-au ascuns lucruri. Am fost mintita. Mi s-a spus ce trebuie sa fiu de mic copila, cand ma jucam cu papusile. Va trebui sa fiu mama si sotie. Sa fac torturi si prajituri. Sa fac curat in casa. Sa hranesc bebelusi.

Parea idilic sa fii femeie, sa cresti mare si sa devii toate acelea. Mult timp singura mea amintire despre libertate a fost sa ma trezesc dimineata, sa fiu singura acasa si sa deschid fereastra sa scutur cearsaful.  Era gestul suprem prin care demonstram ca sunt stapana pe casa. Imi placea.

Acum am crescut si scuturatul cearsafului nu imi mai da nici o putere. Vreau mai mult.  Si din acest punct imi incep lupta. Nu mai folosesc fereastra pentru a scutura prosoape, ci pentru a evada.

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!